Irreversible [2002]

Le temps détruit tout – Time destroys everything

Irreversible este filmul cu care Gaspar Noe, regizor argentinian stabilit in Franta, a uimit lumea prezenta la Festivalul de Film de la Cannes in 2002. Subiectul tabu abordat (violul, razbunarea) nu i-au permis sa castige premii insa acest lucru conteaza mai putin. Filmul s-a distins prin unicitate, cu greu putem numi filme asemanatoare, astfel observandu-se spiritul inovator al creatorului sau care pe langa regie mai are meritul de se fi ocupat si de scenariu, montaj, imagine si dialoguri, toate dintre ele capitole la care filmul sta bine (in special imaginea si montajul).

“De multa vreme dorisem sa descriu un viol, asa cum nu mai fusese filmat vreodata, in plan-secventa, pentru a lasa timp sa se instaleza dezgustul, si sa-i adaug si o razbunare superioara crimei.” (Gaspar Noe)

Filmul are trei parti importante: scena senina de dragoste dintre Alexandra si Marcuss in apartamentul lor, scena din pasajul subteran rosu in care Alex e violata de un necunoscut (Tenie) si scena bataii din barul Rectum dintre Marcuss + Pierre vs Tenie si ai sai. Restul pasajelor: discutia din metrou, party-ul salbatic, goana dupa razbunare prin baruri si pe strazile orasului s.a.m.d. fiind doar legaturi intre cele 3 scene. Astfel punand cap la cap secventele putem spune ca pe scurt povestea filmului suna cam asa: Dupa ce o femeie (Alex) este violata de un necunoscut, iubitul (Marcuss) si fostul ei sot (Pierre) decid sa-si faca singuri dreptate pornind in cautarea “nenorocitului”.

Enuntul subiectului este debil si intr-o oarecare masura primitiv iar desfasurarea actiuni pare sa intareasca acesta senzatie. Noutatea structuri narative o pretinde faptul ca filmul incepe pe dos: cu sfarsitul (razbunarea) si se termina cu inceputul (dragostea, iubirea). Astfel el poate fi comparat cu o paleta de nonculori (alb, negru, gri) care migreaza cand de la negru la alb trecand prin mai multe griuri cand invers pana la scena finala de un alb imaculat.

Structura narativa este incarcata de cateva semnificatii filosofice: ireversibilitatea timpului “care distruge totul”, omul -  animal ghidat de pulsiunea si presiunea razbunarii, ireparabilul unor acte, vinovatul poate scapa nepedepsit. Aceste idei sunt sugerate si de scena initiala care desi nu are legatura cu actiunea in sine ne pune in garda: “nu exista crime, doar actiuni”.

Catalogat ca “delir inconstient al violentei in sine”, filmul nu dezgusta si nici nu inspaimanta asa cum s-ar crede la inceput probabil din cauza incoerentei voite ce il caracterizeaza. Filmul e plin de efecte & treceri spectaculoase, line sau halucinante, realizate prin simplul zbucium al camerei care pulseaza in acelasi ritm ca si actiunea. Aceste treceri ne duc de la o bucata la alta a acestui puzzle oarecum ordonat totul culminand cu scena finala lipsita de o semnficatie anume insa atat de potrivita pentru acest film.

Trecand la lucruri ceva mai simple, filmul ne va bucura ochii intrucat o vom admira pe Monica Belucci goala (cum altfel) mai bine de 10 minute si deasemenea ne va permite accesul la o petrecere destul de disinhibata. Pe alocuri insa filmul ne va si ingrozi prin modul necenzurat in care ne prezinta anumite fapte: violul extrem de violent ce tine mai bine de 15 minute cat si scena in care unul din prietenii (ca sa nu zic iubitii) lui Tenie (da, era gay) este omorat cu bestialitate cu un extinctor. Multitudinea de personaje si de “lumi” subordonate orasului prezentate contribuie la senzatia prin care totul pare real si astfel nimic parca nu este iesit din comun, desi intamplarile prezentate nu au loc chiar in fiecare zi.

In concluzie Irreversible este un film tulburator, ce poate lasa o senzatie de angoasa, insa care va satisface vizual orice privitor atata timp cat acesta este “open-minded”.

2 Comentarii

Comentarii RSS URI identificator TrackBack